Relele de acum și aducerile aminte
1 Adu-Ți
aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat!
Uită-Te și vezi-ne ocara
!
2 Moștenirea
noastră a trecut la niște străini,
casele noastre, la cei din alte țări!
3 Am rămas orfani, fără tată;
mamele noastre sunt ca niște văduve.
4 Apa noastră o bem pe bani,
și lemnele noastre trebuie să le plătim.
5 Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire
și, când obosim, nu ne dau odihnă.
6 Am întins
mâna spre
Egipt,
spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.
7 Părinții noștri, care au păcătuit
, nu mai
sunt,
iar noi le purtăm păcatele.
8 Robii ne
stăpânesc,
și nimeni nu ne izbăvește din mâinile lor.
9 Ne căutăm pâinea cu primejdia vieții noastre,
căci ne amenință sabia în pustie.
10 Ne arde pielea
ca un cuptor
de frigurile foamei.
11 Au necinstit
pe femei în Sion,
pe fecioare în cetățile lui Iuda.
12 Mai-marii noștri au fost spânzurați de mâinile lor.
Bătrânilor nu le-au dat nicio cinste
.
13 Tinerii au fost puși să râșnească
și copiii cădeau sub poverile de lemn.
14 Bătrânii nu se mai duc la poartă
și tinerii au încetat să mai cânte.
15 S-a dus bucuria din inimile noastre
și jalea a luat locul jocurilor noastre.
16 A căzut cununa
de pe capul nostru!
Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Dacă ne doare
inima,
dacă ni s-au întunecat
ochii,
18 este din pricină că muntele Sionului este pustiit,
din pricină că se plimbă șacalii prin el.
19 Dar Tu, Doamne, împărățești
pe vecie;
scaunul Tău de domnie
dăinuiește din neam în neam!
20 Pentru ce
să ne uiți pe vecie
și să ne părăsești pentru multă vreme?
21 Întoarce-ne
la Tine, Doamne, și ne vom întoarce!
Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!
22 Să ne fi lepădat Tu de tot oare
și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?