Jertfele de mâncare
1 Când va aduce cineva Domnului un dar ca jertfă de mâncare, darul lui să fie din floarea făinii: să toarne untdelemn peste ea și să adauge și tămâie. 2 S-o aducă preoților, fiilor lui Aaron; preotul să ia un pumn din această floare a făinii stropită cu untdelemn, împreună cu toată tămâia, și s-o ardă pe altar ca jertfă de aducere aminte . Acesta este un dar de mâncare de un miros plăcut Domnului. 3 Ce va rămâne din darul acesta de mâncare să fie al lui Aaron și al fiilor lui; acesta este un lucru preasfânt între jertfele de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului. 4 Dacă vei aduce ca jertfă de mâncare un dar din ceea ce se coace în cuptor, să aduci niște turte nedospite, făcute din floare de făină, frământate cu untdelemn, și niște plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn . 5 Dacă darul tău adus ca jertfă de mâncare va fi o turtă coaptă în tigaie, să fie făcută din floarea făinii, nedospită și frământată cu untdelemn. 6 S-o frângi în bucăți și să torni untdelemn pe ea; acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare. 7 Dacă darul tău adus ca jertfă de mâncare va fi o turtă coaptă pe grătar, să fie făcută din floarea făinii, frământată cu untdelemn. 8 Darul de mâncare făcut din aceste lucruri să-l aduci Domnului, și anume să fie dat preotului, care-l va aduce pe altar. 9 Preotul va lua din darul de mâncare partea care trebuie adusă ca aducere aminte și o va arde pe altar. Acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare, de un miros plăcut Domnului. 10 Ce va rămâne din darul acesta de mâncare să fie al lui Aaron și al fiilor lui; acesta este un lucru preasfânt între darurile mistuite de foc înaintea Domnului.
Totul fără aluat și cu sare
11 Niciunul din darurile pe care le veți aduce ca jertfă de mâncare înaintea Domnului să nu fie făcut cu aluat, căci nu trebuie să ardeți nimic cu aluat sau cu miere, ca jertfă de mâncare mistuită de foc înaintea Domnului. 12 Ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, veți putea să le aduceți Domnului, dar ca dar de mâncare de un miros plăcut, să nu fie aduse pe altar. 13 Toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu sare; să nu lași să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea , care este semnul legământului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mâncare să aduci sare.
Pârga
14 Dacă vei aduce Domnului un dar ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, să aduci ca dar de mâncare, din cele dintâi roade ale tale, spice coapte de curând, prăjite la foc și boabe noi pisate. 15 Să torni untdelemn pe ele și să adaugi și tămâie; acesta este un dar de mâncare. 16 Preotul să ardă ca aducere aminte o parte din boabele pisate și din untdelemn, cu toată tămâia. Acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare, mistuită de foc înaintea Domnului.