Strigarea prietenoasă a înțelepciunii
1 Înțelepciunea și-a zidit casa,
și-a tăiat cei șapte stâlpi,
2 și-a înjunghiat vitele, și-a amestecat vinul,
și-a pus masa,
3 și-a trimis slujnicele și strigă
de pe vârful înălțimilor cetății:
4 „Cine este prost să vină încoace!”
Celor lipsiți de pricepere le zice:
5 „Veniți de mâncați din pâinea mea
și beți din vinul pe care l-am amestecat!
6 Lăsați prostia și veți trăi
și umblați pe calea priceperii!”
7 Cel ce mustră pe un batjocoritor își trage dispreț
și cel ce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocara.
8 Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască;
mustră pe cel înțelept, și el te va iubi!
9 Dă înțeleptului, și se va face și mai înțelept;
învață pe cel neprihănit, și va învăța și mai mult!
10 Începutul înțelepciunii este frica de Domnul
și știința sfinților este priceperea.
11 Prin mine ți se vor înmulți zilele
și ți se vor mări anii vieții tale.
12 Dacă ești înțelept, pentru tine ești înțelept;
dacă ești batjocoritor, tu singur vei suferi.
Îndemn împotriva ademenirii nebuniei
13 Nebunia este o femeie gălăgioasă,
proastă și care nu știe nimic.
14 Ea șade totuși la ușa casei sale,
pe un scaun, pe înălțimile cetății,
15 ca să strige la trecătorii
care merg pe calea cea dreaptă:
16 „Cine este prost să vină aici!”
Iar celui fără minte îi zice:
17 „Apele furate sunt dulci
și pâinea luată pe ascuns este plăcută!”
18 El nu știe că acolo sunt morții
și că oaspeții ei sunt în văile Locuinței morților.