PSALMUL 39
Către mai-marele cântăreților: către Iedutun. Un psalm al lui David
1 Ziceam: „Voi veghea
asupra căilor mele,
ca să nu păcătuiesc cu limba;
îmi voi pune frâu gurii
cât
va sta cel rău înaintea mea.”
2 Am stat
mut, în tăcere;
am tăcut, măcar că eram nenorocit,
și totuși durerea mea nu era mai puțin mare.
3 Îmi ardea inima în mine,
un foc
lăuntric mă mistuia,
și atunci mi-a venit cuvântul pe limbă și am zis:
4 „Doamne, spune-mi
care este sfârșitul vieții mele,
care este măsura zilelor mele,
ca să știu cât de trecător sunt!”
5 Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână
și viața
mea este ca o nimica înaintea Ta.
Da
, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține. (Oprire)
6 Da, omul umblă ca o
umbră,
se frământă degeaba,
strânge
la comori și nu știe cine le va lua.
7 Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu?
În Tine îmi este nădejdea
.
8 Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele!
Nu mă face de ocara
celui nebun!
9 Stau
mut, nu deschid gura,
căci Tu
lucrezi.
10 Abate-Ți
loviturile de la mine!
Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.
11 Tu pedepsești pe om și-l lovești pentru fărădelegea lui;
îi prăpădești, ca molia
, ce are el mai scump.
Da
, orice om este doar o suflare. (Oprire)
12 Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,
și pleacă-Ți urechea la strigătele mele!
Nu tăcea în fața lacrimilor mele!
Căci
sunt un străin înaintea Ta,
un pribeag, ca
toți părinții mei.
13 Abate-Ți
privirea de la mine și lasă-mă să răsuflu,
până nu mă duc și să nu mai fiu
!