PSALMUL 52
Către mai-marele cântăreților.
O cântare a lui David.
Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, Edomitul, lui Saul, când zicea:
„David s-a dus în casa lui Ahimelec.”
1 Pentru ce te fălești cu răutatea ta, asupritorule ?
Bunătatea lui Dumnezeu ține în veci.
2 Limba ta nu născocește decât răutate,
ca un brici ascuțit, viclean ce ești!
3 Tu iubești mai degrabă răul decât binele,
mai degrabă minciuna decât adevărul. (Oprire)
4 Tu iubești numai cuvinte nimicitoare,
limbă înșelătoare!
5 De aceea și Dumnezeu te va doborî pe vecie,
te va apuca și te va ridica din cortul tău
și te va dezrădăcina din pământul celor vii. (Oprire)
6 Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme
și vor râde de el, zicând:
7 „Iată omul care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu,
ci se încredea în bogățiile lui cele mari
și se bizuia pe răutatea lui.”
8 Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca un măslin verde,
mă încred în bunătatea lui Dumnezeu în veci de veci.
9 Te voi lăuda totdeauna pentru că ai lucrat
și, în fața copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor.